Boala Parkinson este o afecțiune a creierului care provoacă mișcări involuntare sau incontrolabile, cum ar fi tremurături, rigiditate și dificultăți de echilibru și coordonare. Simptomele încep de obicei treptat și se agravează în timp. Pe măsură ce boala progresează, oamenii pot avea dificultăți în a merge și a vorbi.

În iulie 2001, osteoporoza mamei mele era atât de gravă încât, dacă se împiedica și cotul îi atingea lateralul corpului, își fractura deja una sau două coaste. Din păcate, acest lucru se întâmpla destul de des, deoarece boala Parkinson o făcea să uite constant că are tensiune arterială scăzută și că, atunci când suna soneria sau telefonul, nu trebuie să se ridice brusc, pentru că amețea și cădea. Așa s-a întâmplat și în martie 2000: și-a fracturat două vertebre. Din cauza vârstei, nu a fost operată, iar cele două vertebre s-au sudat una peste cealaltă. Avea dureri atât de mari încât putea să se deplaseze doar purtând un corset și luând analgezice.

A început să consume noni. În a doua zi a renunțat la laxative (de când mă știu, depindea de ele), digestia ei îmbunătățindu-se atât de mult încât, de atunci, aproape că nu a mai avut nevoie de ele. După două săptămâni, cistita i-a dispărut – bacteria E. coli nu reușise să fie eliminată din organismul ei cu niciun antibiotic timp de ani de zile. Între timp, durerile de coloană au început să se diminueze treptat: după două luni a renunțat la corset, iar de atunci alerga ca un „Road Runner”.

Și asta nu a fost tot. După trei luni, la un control pentru boala Parkinson, medicul primar neurolog a constatat că era complet lipsită de simptome: dispăruseră tremurul mâinilor, mișcările involuntare ale picioarelor, dezechilibrul care îi provoca legănarea și problemele de control al vorbirii. Această stare fără simptome a durat 11 ani (din prudență, medicul care o monitoriza a menținut inițial o doză redusă de medicație – în mai 2006 a fost întreruptă și ultima pastilă).

Și nici asta nu a fost tot. În noiembrie aceluiași an, în timpul exercițiilor fizice (la vârsta de 78 de ani!), a căzut și s-a izbit de pământ cu toate cele 70 de kilograme ale ei – și nu doar că nu și-a rupt nimic, dar nici măcar nu i s-a fisurat vreoasea vreun os. În martie 2002, rezultatul investigației ODM a depășit toate așteptările: nu doar că osteoporoza s-a oprit, dar s-a constatat chiar o creștere a densității osoase. Rezultatele celei mai recente analize de sânge, realizată în septembrie, au arătat că nivelul acidului uric – responsabil de gută – a scăzut de la 489 la 253, ceea ce înseamnă că noni a ajutat și în această privință.

În 2004, și-a sărbătorit Ziua Mamei urcând pentru prima dată în viața ei în turnul Primăriei din Győr; în afară de câteva palpitații, nu a pățit nimic. Ultima noastră mare reușită legată de mama mea a fost atunci când doamna doctor neurolog, medic primar, se pregătea să iasă la pensie. Mama mea a mers să-și ia rămas-bun, iar doamna doctor a șters boala Parkinson din fișa ei medicală. O nouă investigație ODM a arătat, de asemenea, că și la vârsta de 81 de ani, densitatea osoasă crescuse cu încă 4,8% față de examinarea anterioară.

Nu am afirmat niciodată că noni a vindecat-o de boala Parkinson, deoarece nu pot face o astfel de afirmație despre un suc de fructe; am povestit doar tuturor cum i-au dispărut simptomele Parkinsonului.

F.B.Zs., Ungaria

Toate persoanele pe care le cunosc sunt sceptice în legătură cu ceva ce nu cunosc. Ei, ca și mine, uneori învață și uneori chiar regretă că nu au făcut-o mai devreme. Soția mea suferă de boala Parkinson de câțiva ani, iar când am auzit despre acest "suc de junglă" numit Noni, am crezut că este o glumă bună. Am râs gândindu-mă că cineva mă consideră un idiot pentru că ma sugerat acest suc. Într-o zi, fiul meu m-a sunat și m-a întrebat: "Tati, ce rău ar fi să încerc?". Când mi-a oferit sticla, nu am mai avut nicio îndoială. Eu eram sceptic, iar soția mea și mai mult. Ea era destul de fericită luând medicamentele zoloft și madopar de două ori pe zi. Avea probleme constante cu somnul. S-a supărat pe mine când i-am sugerat noni, dar în cele din urmă a început să bea și a continuat să-și ia medicamentele. După trei săptămâni a început să doarmă mai bine, tremurăturile au dispărut, energia ei a crescut, putea să își ridice picioarele în loc să le târâie, pofta de mâncare s-a îmbunătățit, pielea ei a început să arate mai bine, iar părul a redevenit la fel de strălucitor ca înainte. Înțeleg că s-ar putea să nu se vindece niciodată complet, dar acum cel puțin avem o speranță pentru ea. Mulțumim fiului mostru pentru că ne-a arătat sucul Noni.

Robert T., Australia și Noua Zeelandă

G. György, născut în 1942, fără antecedente de boală sau operație. Mama sa avea boala Alzheimer, dar nu există alte boli neurologice în fișa medicală a familiei. S-a luptat în ultimii 15 ani cu boala Parkinson, care se deteriora încet și constant. Rezultatele laboratoarelor sunt normale, RMN-ul cranian și al coloanei vertebrale a arătat o ușoară calcificare cervicală corespunzătoare vârstei. A luat doze din ce în ce mai mari de medicamente anti-Parkinson, încercând diferite tipuri. A atins doza maximă recomandată în urmă cu 5 ani, ceea ce a provocat efecte secundare de confuzie și halucinații. Ca urmare a efectelor secundare, doza a trebuit să fie redusă. Ca efect al acestei reduceri, gândirea i s-a limpezit, dar, din păcate, mișcările sale s-au deteriorat din nou (tremor la mâini, dificultăți în a merge și a sta în șezut) și a ajuns într-un scaun cu rotile, fiind nevoit să poarte scutece. Din această cauză, medicația i-a fost mărită din nou, confuzia mentală a revenit și atunci a început să consume suc de Noni. În primele 2 săptămâni, mișcările sale s-au deteriorat, starea sa mentală nu s-a îmbunătățit, iar soția lui a vrut să oprească tratamentul.  Cu toate acestea, după 2 luni de consum de suc de Noni, starea lui mentală s-a stabilizat. După aceea, doza de medicamente i-a fost redusă din nou. În acest fel, medicamentele nu mai pun presiune asupra ficatului și rinichilor și sperăm la cel mai bun rezultat pentru pacient.

V. Julianna, Ungaria